Categories
Dezvoltare parentală

Care este legătura dintre durerea de stomac și emoții?

Simplu: emoțiile noastre se reflectă în corp. Ați observat că atunci când v-ați enervat sau supărat, imediat apare durerea de cap? Eu țin minte când eram mai mică, aveam emoții seara, înainte de a începe școala sau dimineața înainte de a pleca într-o tabără. Ei bine, specialiștii numesc asta somatizare. Psihosomatica abordează problemele digestive că fiind în strânsă legătură cu dificultatea de a digera o situație nouă (deces, divorț, accident, traumă psihică și sau psihică, abuz, viol, etc.) sau chiar o persoană.

Organismul răspunde la stres sau alte emoții puternice printr-o reacție digestivă: dureri stomacale și/sau diaree. Totul se întâmplă din cauza intestinelor – acestea au un grad crescut de sensibilitate și sunt înțesate de nervi, la fel ca și creierul. Intestinele sunt, după creier, cea mai mare zonă cu nervi din organism.

Creierul din stomac

Multă vreme s-a considerat că emoțiile sunt găzduite doar în creier. Cercetările au demonstrat că cele peste o sută de substanțe chimice care formează emoțiile noastre sunt întâlnite în tot corpul, în mod special în intestine.

Organismul uman este înzestrat cu un al doilea creier, denumit creierul din stomac, reprezentat de sistemul nervos enteric, format din celule localizate de-a lungul întregului sistem digestiv. Celulele acestui sistem sunt similare că structura și funcție cu cele care se găsesc în creier.

Emoțiile și sistemul digestiv

formula serotoninaEmoțiile chiar sunt cauze posibile de îmbolnăvire și preferă să se manifeste în organism. Sistemul digestiv este direct responsabil de starea noastră de bine, intestinul conținând 90% serotonina, față de 3% regăsită în creier. Serotonina este o substanță chimică cunoscută sub denumirea de “hormonul fericirii” și este responsabilă în stările de entuziasm, relaxare, buna dispoziție.

Eliminând cauzele medicale, indigestiile sau amestecul mai puțin fericit de alimente, o problemă la nivel gastrointestinal poate scoate la suprafață o gestionare deficitară a unor probleme de ordin emoțional. Dacă tristețea își găsește „adăpost” în plămâni, grijile de zi cu zi pot afecta stomacul. Ulcerul este concretizarea furiei, iar indigestia poate fi dată de gânduri, emoții mai vechi, înrădăcinate și mai ales, neprelucrate.

Bineînțeles că asta nu înseamă că, de fiecare dată când suntem mai supărați sau avem o stare de nervozitate, e musai să suferim de disconfort la aparatului digestiv. Un eveniment poate fi pentru unii stresant și neplăcut, în timp ce, pentru alții poate fi doar o întâmplare peste care trec cu ușurință. Totul depinde de percepția fiecăruia și nivelul de rezistență la stres și emoții.

Pentru remedierea problemelor gastrointestinale este important să reușim, pentru început, să descifram mesajul pe care organismul vrea să ni-l transmită. Totul revine la parametrii normali atunci când conjuncturile stresante încep să dispară. De exemplu, o dată ce am extras subiectul la bac, mi-au trecut emoțiile și m-am putut concentra asupra subiectelor.

Copiii nu spun că suferă de anxietate, ci “mă doare stomacul”

durerea de burta la copii, cauze emotionale

“Mami, mă doare stomacul. Mâine mă duc la gradi?”, m-a întrebat piciul într-o seara înainte să înceapă grădinița după o vacanță prelungită. Pe timpul zile nu am observant nici un simptom care să-mi dea de gândit că ar fi ceva probleme medicale.

Copilul unei mămici cu care am lucrat, din contră, menționa durerea de stomac doar dimineața, înainte să îl îmbrace pe micuț și să plece cu el la grădiniță. Mesajul lui ar putea fi tradus “mami, eu nu vreau să stau la gradi fară tine”. Bineînțeles că asta era modul lui de a spune asta – că îl doare stomacul.

Anxietatea se intensifică, mai ales în cazul copiilor, noaptea, când e timpul să meargă la somn. Este întuneric, fără zgomote, fără alte chestii care să-i distragă.

Încă de când au început copii mei grădinița am lucrat împreună pentru a învinge anxietatea de separare. Și da, am plâns cot la cot. Îi lăsam la grădiniță și inima mea era cât un purice până îi luam de acolo. Plângeam și eu pe ascuns, mă îndoiam de deciziile luate. Și toate astea au trecut, adaptarea a fost blândă. Acum au mai crescut, sunt la școală ambii, știu câte ceva despre emoțiile din stomac.

Provocare pentru părinți: 

Data viitoare când se apropie un eveniment emoționant sau stresant, întrebați-vă copilul unde simte emoția, unde o localizează în corpul lui?

Ce vreau eu să vă spun este că atunci când copilul se plânge de dureri de stomac (excluzând vreo problemă cu adevărat medicală) să știți că nu se preface. Nu minte,și nici nu caută atenție. Corpul lui preia starea de anxietate și o manifestă în partea de sus a stomacului. Fix în acele momente are nevoie de validarea emoțiilor, confirmarea că sunt în siguranță, că e doar o stare.

Remedii recomandate:

Joaca liberă sau Timp Special – copilul preia controlul.

Ascultarea profundă a emoțiilor sau Staylistening. Lacrimile vindecă.

Parteneriat de ascultare pentru părinți. Eliminarea bagajului nostru emoțional ne permite să le fim alături, oferindu-le sprijin emoțional necondiționat.

Dacă vrei să afli mai multe despre instrumentele Hand in Hand Parenting sau ai nevoie de sprijin și îndrumare în momentele tale dificile de părinte, te invit să-mi trimiți un mesaj aici sau pe pagina de Facebook.

 

 

 

 

10 replies on “Copiii nu spun că suferă de anxietate, ci „mă doare stomacul””

أنابيب راتنج الإيبوكسي في العراق تتربع شركة إيليت بايب في صدارة إنتاج أنابيب راتنج الإيبوكسي، المعروفة بمتانتها الاستثنائية ومقاومتها للمواد المسببة للتآكل. تم تصميم أنابيب راتنج الإيبوكسي لدينا لتلبية المتطلبات الصارمة لمختلف الصناعات، مقدمة مستوى عالٍ من الأداء في تطبيقات مثل إمدادات المياه، وأنظمة الصرف الصحي، وتعامل السوائل الصناعية. تضمن التكنولوجيا المتقدمة والمواد عالية الجودة المستخدمة في عملية التصنيع أن أنابيب راتنج الإيبوكسي لدينا تقدم خدمة موثوقة وطويلة الأمد. التزام شركة إيليت بايب بالابتكار والجودة يجعلنا واحدة من أكثر الموردين موثوقية في العراق. اكتشف المزيد عن منتجاتنا على elitepipeiraq.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *